Fidelitatea fata de noi insine

De obicei, in viata aceasta care ne ocupa tot timpul, avem pretentia ca celalalt / ceilalti sa ne fie fidel(i), pentru ca asa dorim, asta ne bucura, ne confera siguranta emotionala si/sau materiala sau credem ca asta meritam.
Dar cum ramane cu fidelitatea fata de propria persoana? Constient sau nu, ne suntem datori.
Fidelitatea fata de noi insine se reflecta in respectul de sine.
Vrem sa atragem lucruri bune in viata noastra, promitem lucruri marete celorlalti, ne impunem restrictii constructive sau exagerari pe fondul intamplarilor din viata noastra, dar prea putin ne tinem de cuvant si suntem loiali convingerilor teoretice, la nivel practic.
Nu este suficient sa vrem, sa ne dorim, sa ne impunem, trebuie sa si rezonam cu toate acestea.
In loc doar sa tanjim dupa un lucru, fie el dragoste sau bani, trebuie sa ne comportam ca si cum l-am avea deja, sa credem cu adevarat ca il putem avea, sa simtim ca il avem. Astfel Universul lucreaza cu noi si pentru noi si putem atrage energiile pozitive care ne satisfac aceste dorinte.
Pentru a face posibil acest lucru, e foarte important sa apreciem in avans succesul respectiv.
E important sa ne cunoastem, sa stim cine suntem de fapt, sa stim sa fim ceea ce ne dorim sa fim, pentru a fi capabili sa si facem ceea ce ne dorim si asta sa ne aduca bucurii si impliniri, nu regrete. Apoi mai este important sa oferim la randul nostru, atunci cand primim.
Ne suntem fideli prin credinta, prin perseverenta cu care ne construim propriul sistem de valori, propriile convingeri, prin convingerea asupra structurii noastre sufletesti si a ratiunii de a fi.
Vrem dragoste, dar noi ne iubim pe noi suficient ca sa putem impartasi la randul nostru iubirea si sa o pretindem?
Vrem bani, dar facem ceva concret pentru asta? Putem vedea posibilitatea de a-i avea sau ne umbrim speranta cu pesimism ?
Vrem sanatate dar ne ocupam realmente de sanatatea noastra? Avem grija permanenta de noi, de sufletul, mintea si trupul nostru? Mintea, trupul si sufletul nostru sunt UNUL, suntem noi. E mare lucru daca intelegem ca e de ajuns tristetea ca boala pentru suflet...
A cere cuiva sa fie intr-un fel sau a avea asteptari deriva din potentialul nostru, cu care suntem inzestrati si pe care suntem capabili sau nu sa-l intretinem.
E complicat? Nu. E la indemana noastra, e simplu, gratis si neconditionat.
E important sa invatam sa ne raportam la noi, sa ne intelegem corect trairile si sa descoperim statutul de « a fi » prin « a face ».
Sa ne (re)descoperim / regasim, sa ne placa ce am gasit, daca nu ne place sa ne reconstruim / reinventam in drumul nostru spre evolutie, pana cand ne acceptam, ne placem, ne simtim bine cu noi insine si ne suntem fideli.