
Pe parcursul acestui tranzit, Venus va rascoli profund printre si intre noi, la nivel emotional, in domeniul relatiilor, al iubirii, al finantelor si nu in ultimul rand la nivel personal afectiv.
Acest tranzit al lui Venus in Scorpion, face ca bulversarea sa fie profunda, adanca, dureroasa chiar, inevitabila si cu consecinte ravasitoare, fie ele lectii de viata – care privite constructiv reprezinta inca un pas in evolutia noastra, fie rani sufletesti ce ne pot determina schimbarea atitudinii, a viziunii, a felului in care percepem si simtim ceea ce ni se intampla. Totul se rezuma in final la clarificarea constientizarii nevoii sufletului nostru.
Venus retrograd ne poate aduce in prim plan relatii din trecut / parteneri din trecut cu care nu am incheiat anumite capitole, poate readuce in atentia noastra sentimente incerte pentru a le clarifica; putem avea acum consecinta finala a ceea ce ne leaga la modul real cu anumite persoane din viata noastra (despartiri, impacari etc).
Venus in Scorpion face ca aceste clarificari sa fie transante, uneori extremiste (alb sau negru), lasa loc si de gelozii, dar si de reinnoirea unei pasiuni aparent demult apuse.
Astfel, in functie si de celelalte aspecte din tema fiecaruia, deznodamantul tranzitului venusian retrograd aduce clarificari: reinnodari de legaturi, pasiuni mocnite si acum dezlantuite, divorturi/separari/rupturi. Acum relatiile sunt privite in profunzime, din suflet, dincolo de ratiune, in baza a ceea ce simtim la nivel personal.
Nu este intocmai favorizata dezvoltarea unei relatii noi pe premise definitive sau definitorii, mai degraba tatonarea si rabdarea de a descoperi detalii, lucruri marunte dar importante este ceea ce ne avantajeaza sa aflam acum. Putem descoperi ulterior ca lucrurile nu sunt ceea ce par a fi sau ca ceea ce avem, alimentam si dezvoltam nu se afla de fapt in acord cu sufletul nostru; sau dimpotriva, sa descoperim ca ne-am pripit in alegerile facute sau impresiile adoptate.
In perioada acestui tranzit lucrurile pot scapa de sub control; pot aparea discutii in relatii, ce scot la iveala tot ceea ce nu s-a spus pana acum, dar exista sub forma mocnita, pot avea loc clarificari greu de acceptat, se pot transforma sau reconfigura sentimentele si modul in care ne raportam la iubire. Ce se petrece acum nu este foarte usor de asumat fara vreo urma cel putin de suflet greu sau suferinta.
In cazurile fericite, acest tranzit vine cu consolidarea/recalibrarea relatiilor de iubire si aduce reimprospatarea iubirii pe baze mai clare, mai solide.
In consecinta, Venus retrograd ofera intelegerea, manifestarea si aprofundarea iubirii in forma latenta, greoaie, puternica si din suflet. Acum este momentul de a gasi parghiile necesare depasirii unei perioade dificile in relatiile noastre cu ceilati, de a actiona prudent si de a intelege cu adevarat motivele eventualelor dezamagiri. De aceea, este indicat ca deciziile si concluziile finale sa se petreaca dupa acest tranzit, pentru un fundament mai clar si mai sigur al acestor decizii.
Prin liber arbitru – un numitor comun al tuturor, alegem ce si cum iubim, cum ne definim valoarea personala, ce acceptam, ce importanta si ce valoare simtim sa acordam sufletului nostru si celorlalti in viata noastra.